http://martisor.wordpress.com/
20 Mai 2008 Cand a implinit un an, blogul meu s-a mutat. Si-a luat scutecele si a plecat pe wordpress.
Noua adresa este http://martisor.wordpress.com/
Draga blogule,
15 Mai 2008Stau nostalgica sub rasaritul stelelor. Imi fac din ochi ghidus in plimbarea lor in jurul lumii, in jurul meu. Dar sunt peste masura preocupata de chipul ce mi l-am proptit in podul palmelor. Sunt peste masura pusa pe cotrobait ganduri.
Numai timpul ma musca de fundul pantalonilor, unde o fi asa pus pe graba? Stiu, stiu ca mereu ii sta pe dinainte o bucata mare si delicioasa de trairi, dar acum ma zapaceste. Total. Vreau sa aliniez cateva cuvinte si sa incui in ele cateva ganduri, dar numai nu-mi da pace! Mai timpule, ia nu fi hain! Stai usurel, am spus…
Trebuie sa trag linie sub desenele pe care m-am straduit sa le umplu de culori, trebuie sa numar cate fire au fost rosii, cate albe, cate alte culori. Pana la urma mi-am propus exercitii multicolore, nu? Imi dau cu parerea ca mi-au si iesit cateva. Ii chem la bara pentru marturie neclintita pe cei care au urmarit toate episoadele. Sau, sa fiu ingaduitoare, majoritatea lor. Punctul culminant a explodat indubitabil cand exercitiile au dat rezultate perfect fizice, de am reusit sa suflu vant puternic emotional si astfel sa indoi spre spate cateva bucati de oameni. Si ce oameni!! Care n-au venit cu mana goala. Deh, traditia pomului laudat. Ba si-au adus sacul de propuneri.
Recunosc, totusi, in sinea mea, a fost putin. N-am dat cat era de dat. N-am aratat eu ideile intregii filosofii. Nici nu s-ar fi putut prin hocus-pocus, nu? (Cu Abracadrabra n-am incercat, ai dreptate). M-am straduit, totusi, sa-mi personific naduful, sa-i conturez stalpi de valori si sa nu-i dau castig de caracter. Mai prin foc, mai prin fum, a trecut anul…
Draga blogule, La multi ani!
Acum, ca te-ai facut mare, n-ai sa te superi pe mine ca te las sa te descurci singur, nu-i asa? Eu imi vad de drum, mai departe…
Draga blogule, ramai sanatos!
Ca si granita, alta amestecatura de litere, alta directie de vant: http://martisor.wordpress.com
Comentariul No.3
14 Mai 2008 Intotdeauna am considerat ca sentimentele sunt punctul (cel mai) vulnerabil al unei persoane. Negare, renegare a sarpelui care sasaie in tine a dorinta, oricat ai vrea sa-l ascunzi. Si-l ascunzi cand nu intalnesti nici un dresor de serpi. Apoi nu faci decat sa arunci cu venin din tine… Stii si tu ca nu asta vrei de la tine, dar nu ai incotro. Unii se impietresc in neputinta de tandrete si devin anorexici la orice forma de dragoste.
Vulnerabilitatea sau forta izvorate din dragoste nu e sunt decat talerele unei balante a semnelor de foc.
Pentru ca mi-ar placea o asumare veritabila a veninului si nu sustinuta de voluptate si vanitate, atat de caracteristice.
S-ar putea ca viata sa nu fie altceva decat un filtru intru cizelare, stiu ca pe tine nu te intereseaza, dar atunci de ce cauti astfel de intersectari?
Stiu ca am plecat fara sa-mi iau Ramas-bun si ca prea multi pasi inspre tine nu am facut nici eu. Dar mi-ar placea sa raman cu iluzia ca ma apreciezi. Chiar daca aleg sa vars din mine cantitate asa mare de sentimentalism. Afectiunea si respectul pentru mine sunt importante!
Tu pe cine respecti? Si sub ce forma?
Da, Berbecii sunt sensibili la atingeri. Se zburlesc. Si noi trei suntem toti Berbeci.
Si stii ce ma mai face sa apreciez o persoana? Daca nu asta in primul rand… Ce-a facut sau face cu viata lui. Sunt distractii mai constructive… Dar, lasa-ma sa ghicesc! Nu face parte din orizontul tau de interes, nu-i asa?
Controverse nepersonale…
S-a anuntat primavara! Vrei sa vezi pe geam?
9 Mai 2008Si iar mi-e dor de natura! Cocotata la etajul 8, nici macar ca-n plop nu e… Afara tuna si fulgera, ploaia se izbeste-n geamuri. Claxoanele, ambulanta, sunt dintr-un alt peisaj. Dintr-o alta arie. Pe care refuz s-o setez pe default. Vreau talpile mele desculte, vreau baltile statute si caldute, vreau cucurigul ce taie linistea de dupa.
Nicicand n-a fost mai trista natura in marile orase! Nicicand n-a fost natura mai departe de marile orase…
M-am refugiat in parc zilele trecute, e o oaza care musteste de verde. Te izbeste peste obraji atata viata! Nici un simt nu mi-a scapat alintat. S-au intrecut, s-au hamesit sa se infrupte ca dupa seceta Pastelui. Cu-cu! Cu-cu! Stiam ca-s singuri, dar si rataciti?! A venit cucul la Bucuresti sa-mi spuna ca inca nu s-au copt ciresele…
Iar am pierdut Rapsodia primaverii. Au venit cocorii si ochii mei n-au obosit sa alerge dupa stoluri mari si rotunde. Abia o barza ce-am zarit, la poarta unei case. Trist m-a intrebat si prietenul meu: n-are nici un scutec in cioc? Unde sunt cocorii mei de alta data? Unde e chemarea lor, cutitul in pamant infipt? As vrea sa-i vad iar cum se rotesc deasupra mea… Mi-e dor de fluturi si albine! Mi-e dor de gargarite. Mi-a spus mama ca nici carabusii n-au venit anul asta, mi se pare ca nu i-am mai vazut de-un veac! Greieri, cosasi, libelule… Ei n-or fi tristi fara mine, dar eu sunt trista fara ei.
Au inflorit rand pe rand toti copacii. S-au scuturat, pana si via are frunze mari! Iar n-am numarat florile polenizate, iar nu-mi strepezesc dintii cu ciresele care n-au nici samburele format. Nici cu papadia n-am stat de vorba, desi acum as putea s-o iau in ograda, nu mai sunt gaini… Dupa liliac si iasomie imi vine sa plang de-a dreptul. Atatea noroace s-au scuturat, atata parfum s-a imprastiat. Ceapa abia a fost ascunsa in pamant, patrunjelul se trezeste si se-ntinde. Iarba e singura care-a crescut si se tine-n hore si iar hore.
Nici puii mici si galbeni nu i-am necajit! Nici nu i-am vazut… Sunt ani de cand nu le-am mai facut faina cu branza. Sunt ani de cand am dat natura pe beton. Visurile si ambitiile pe compomisuri si uitari de sine.
Am uitat de tot de pui! Si de ratustele mici verzui…
Afara fulgera, tuna si ploua. Iar eu stau ascunsa pe dupa termopane. Letcaia de natura ce indrazneste sa-si etaleze pantofii pe langa oraseni e privita crucis si inamic. Hai sa fugim de ploaie, de vant, de soare! Hai sa ne baricadam dupa alte si alte randuri de table si caramizi.
E frumos la mine acasa, cum n-am vazut la nimenea! Pentru ca acolo natura ma iarta. Ma asteapta… Sa zburd iar odata cu toanele ei! Sa-i tin iar evidenta… practic, sa ne jucam!
Hang on, little tomato
8 Mai 2008Picurii n-au ajuns inca sa sfaraie pe pielea pamantului, dar simt norii cum chicotesc si-si aleg tinta, cum se izbesc unul in pufosenia celuilalt. A, pardon, ma scuzi, surato! M-am umplut de lacrimi cuminti…
Iar eu m-am lasat hipnotizata, sunt pe marginea starii de treaz, ma leagan intre un cascat si-o imbratisare in oglinda. Ma rasfata o stare de impasibilitate. Si nu, nu e razbunare pe imprimanta care mi s-a pus azi de-a curmezisul si nu m-a lasat sa merg la examen. As fi fost in stare s-o bat numai sa-mi scuipe cateva foi, dar pana la urma m-am resemnat in fata obiectului manipulativ. Astept sa treaca vremea, sa vina urmatorul si urmatorul examen… Hai, examenelor, ca-mi sunteti dragi! Daca n-am mai intalnit iubiti preocupati sa-mi starneasca emotii, macar voi…
Unii vorbesc la telefon, altii imi propun experimente seminude la lumina parcurilor ascunse-n noapte, unii lucreaza la proiecte, altii sunt doar ocupati, cei mai multi iubesc si despica dorul in cuvinte sagalnice, numai Pink Martini canta intr-un acord cu mine: Je ne veux pas travailler… Restul vin si pleaca! A, mai e si mama care a fost la doftor si iar nu i-a pus toate intrebarile… nataraul!
Pe toti a inceput sa ne ploua in cap acum. Daca ma gasesti uda si ratacita, sa ma aduni la tine-n prosop!
Mi-au dat ursitoarele tinerete pentru doi
6 Mai 2008Aseara am fost din nou la cinema. Si nu exclud ideea ca intr-un astfel de ritm o sa devin o mica enciclopedie cinematografica. In ultima jumatate de an am vazut aproximativ 90% din tot ce-a aparut pe marele ecrane.
La fille coupee en deux. Drama. Cu un afis care, in afara de violetul in voga, nu pare a spune mai nimic. In mod normal poate nici nu l-as fi observat, dar scanand programul, eliminand ce-am vazut deja si filmele cu ore mult prea tarzii sau mult prea devreme, a fost singurul ramas.
Incantarea ca e film francez vine de pe urma vizitei la Paris de luna trecuta. Incantare ce tine strict de muzicalitatea limbii si de peisaje care nu i se ofera unui simplu turist. Ba pana la urma a contat si pentru imaginea psihologica a francezului…
Un subiect cum nu putea sa-mi atinga oarece corzi interioare mai bine. Scenele de inceput prezinta pe un domn scriitor, cam ursuz si uitat in lumea lui… a doua. Pardon, varsta a doua. Desigur, cu preferinta personala exprimata si intr-o emisiune televizata, de trai retras undeva in imprejurimile Lyon-ului, « viata de calugarita ». Casatorit, o minunatie de sotie, « sfanta », cum ii spune el, urmeaza sa-si lanseze ultimul roman. Legatura cu cea care va provoca pana la urma drama, se face tocmai in librarie, unde se intampla sa lucreze mama ei. De capatul celalat al fierastraului apare un tanar alintat, mostenitor al marelor laboratoane Gaudens.
Si de aici conflictul. Micuta noastra prezentatoare la vreme, dupa o invitatie la o licitatie de carte, unde elevatul nostru scriitor ii face cadou o carte pe care a dat 2000 de euro si o noapte in care a sarutat-o cu varful buzelor, se indragosteste. Acelasi lucru i se intampla si tanarului alintat care o ajunge din urma pe strada, vrea sa o conduca acasa, mai apoi sa o sarute, ea refuza si ajunge sa o stranga de gat, aducand drept motivatie ca e obisnuit sa primeasca tot ce vrea.
Petrece cateva seri cu scriitorul, o invata sa faca sex oral, o duce de ziua ei intr-un club privat unde prietenii privesc in timp ce ei fac dragoste. Ii spune ca o iubeste, ca sotia e o isterica si cumva bolnava, nu intelege, o va parasi. Pana intr-o zi cand pleaca la Londra. Ei ii spune pentru 4-5 zile, nevestii pentru o luna si ii lasa cheile sa schimbe yala din micul sau apartamentul unde se retrage pe timp de criza inspirationala. Sau sexuala.
Gabrielle se infunda in lacrimi si tristete pana isi regaseste mascarici pe tanarul alintat. Pe care il accepta de sot, intr-un ultim compromis de a nu ramane singura. Acesta insa, gelos si lipsit de orice speranta ca ea il va mai uita vreodata pe scriitor, il impusca in plina serata.
Finalul destul de tras de par. Unchiul Gabriellei, aparut in a doua lui secventa din film, apare ca magician si o taie in doua. Gabrielle varsa o lacrima, apoi se ridica si zambeste in aplauzele publicului…
Aseara am consumat mult patos. Si nici nu a fost nevoie sa imprumut costumul Gabriellei ca sa ma asez intr-o situatie similara.
Lumea nu sta pe loc. Lumea se schimba. Evolueaza in sensul de mers inspre dezvoltare sau doar se schimba. Candva se oficiau nuntile la 14 ani. Curtezane si femei valoroase pentru magazia lor nesecata de placeri carnale au existat dintotdeauna. Barbati care impart palme la fundul fetelor tot dintotdeauna au existat.
Ce poate se descopera acum, e complementaritatea varstelor. Sa fii barbat singur la 50 de ani. Ba nu. Sa fii barbat liber si in cautare de partenera la 50 de ani nu mai e un lucru frapant, ba chiar obisnuit. Desigur, dezlegare in Taina Cununiei nu o au decat vaduvii si vaduvele. Dar dintre doua pacate, cred ca si un preot l-ar alege pe cel mai mic. Dupa Vechiul Testament a urmat Noul Testament. Si dupa Noul Testament poate o sa urmeze… Modernul Testament.
Nu, nu consider ca e nenatural. Pentru ca legile naturii doar ea le cunoaste si vin si se schimba o data cu noi. Legea naturii nu e cea a stramosilor. Si nici cea a nepotilor. Legea naturii e cea care e in jurul nostru. Care traieste si creste o data cu noi.
Nu pledez pentru relatiile cu mari diferente de varsta. Desi nu sunt un concept nou. Acum doar mediatizate. Si puse la zid. Din lipsa de ocupatie, rautate, invidie si alte radacini. Pana la urma e vorba de un echilibru si chiar mai mult, o armonie dintre doi oameni.
Conceptia mea incepe sa-mi gaseasca baze reale. Spre exemplu studii potrivit carora copiii care au tata mai bogat in varsta, sunt mult mai sanatosi. Explicatia? Sunt mult mai bine ingrijiti! Si, de fapt, aici e esenta unei astfel de relatii. Cu cat acord mai mult timp si atentie acestui subiect, cu atat incep sa cred mai mult. Combinatia dintre un corp tanar de femeie, o minte tanara si intelepciunea unui barbat luat deja la tranta de mai toate griji si problemele vietii poate avea un rezultat mult mai bun decat dintre oricare doi tineri. Cu atat mai mult daca arunc un ochi peste cuplurile care s-au format in jurul meu in ultima perioada. Sunt tot cate doi omuleti porniti in excursie prin spatiu, fara nici un punct de orientare.
Iar greselile apar de partea fiecaruia. Apoi reprosurile, nemultumirile, certurile si se termina cu-n… ia mai du-te tu… de unde ai venit. Eu cred ca pe noi, astia mai mici, nu are cine ne invata ce inseamna casatoria. De fapt, o relatie pur si simplu bazata pe respect, incredere si sprijin. Cel putin nu in democratia asta haotica in care toti avem drepturi si niciun fel de obligatii.
Dintre un flacau care s-a suparat la prima piedica, s-a dus in club si si-a regasit starea de bine cu alta si un barbat cu capul pe umeri care ma invata sa ma ridic de jos… ghiciti ce-as alege?!
Poate din cauza tatalui meu, dar n-o sa gandesc niciodata altfel decat ca barbatul e capul familiei. In sensul de stalp, de baza, de putere. Poate chiar de intelepciune.
Sunt avantaje si dezavantaje si de o parte si de cealalta. Niciuna dintre cele doua situatii nu poate fi considerata reteta de succes. E totul in functie de directia drumului prin viata, de bataile inimii, de ascutimea mintii… Si deci de alegerile pe care le faci.
P.S. Nu va luati ca scrie la mine in horoscop ca am aplecare pentru tipii care aduc cat mai mult la suta cu tata, domnul din film face parte din categoria cealalta, carora li s-a urat cu binele. Da, bineinteles ca am si categorii… 
Despre asta alta data!
Despre asta alta data! Mi-au dat ursitoarele tinerete pentru doi
6 Mai 2008Aseara am fost din nou la cinema. Si nu exclud ideea ca intr-un astfel de ritm o sa devin o mica enciclopedie cinematografica. In ultima jumatate de an am vazut aproximativ 90% din tot ce-a aparut pe marele ecrane.
La fille coupee en deux. Drama. Cu un afis care, in afara de violetul in voga, nu pare a spune mai nimic. In mod normal poate nici nu l-as fi observat, dar scanand programul, eliminand ce-am vazut deja si filmele cu ore mult prea tarzii sau mult prea devreme, a fost singurul ramas.
Incantarea ca e film francez vine de pe urma vizitei la Paris de luna trecuta. Incantare ce tine strict de muzicalitatea limbii si de peisaje care nu i se ofera unui simplu turist. Ba pana la urma a contat si pentru imaginea psihologica a francezului…
Un subiect cum nu putea sa-mi atinga oarece corzi interioare mai bine. Scenele de inceput prezinta pe un domn scriitor, cam ursuz si uitat in lumea lui… a doua. Pardon, varsta a doua. Desigur, cu preferinta personala exprimata si intr-o emisiune televizata, de trai retras undeva in imprejurimile Lyon-ului, « viata de calugarita ». Casatorit, o minunatie de sotie, « sfanta », cum ii spune el, urmeaza sa-si lanseze ultimul roman. Legatura cu cea care va provoca pana la urma drama, se face tocmai in librarie, unde se intampla sa lucreze mama ei. De capatul celalat al fierastraului apare un tanar alintat, mostenitor al marelor laboratoane Gaudens.
Si de aici conflictul. Micuta noastra prezentatoare la vreme, dupa o invitatie la o licitatie de carte, unde elevatul nostru scriitor ii face cadou o carte pe care a dat 2000 de euro si o noapte in care a sarutat-o cu varful buzelor, se indragosteste. Acelasi lucru i se intampla si tanarului alintat care o ajunge din urma pe strada, vrea sa o conduca acasa, mai apoi sa o sarute, ea refuza si ajunge sa o stranga de gat, aducand drept motivatie ca e obisnuit sa primeasca tot ce vrea.
Petrece cateva seri cu scriitorul, o invata sa faca sex oral, o duce de ziua ei intr-un club privat unde prietenii privesc in timp ce ei fac dragoste. Ii spune ca o iubeste, ca sotia e o isterica si cumva bolnava, nu intelege, o va parasi. Pana intr-o zi cand pleaca la Londra. Ei ii spune pentru 4-5 zile, nevestii pentru o luna si ii lasa cheile sa schimbe yala din micul sau apartamentul unde se retrage pe timp de criza inspirationala. Sau sexuala.
Gabrielle se infunda in lacrimi si tristete pana isi regaseste mascarici pe tanarul alintat. Pe care il accepta de sot, intr-un ultim compromis de a nu ramane singura. Acesta insa, gelos si lipsit de orice speranta ca ea il va mai uita vreodata pe scriitor, il impusca in plina serata.
Finalul destul de tras de par. Unchiul Gabriellei, aparut in a doua lui secventa din film, apare ca magician si o taie in doua. Gabrielle varsa o lacrima, apoi se ridica si zambeste in aplauzele publicului…
Aseara am consumat mult patos. Si nici nu a fost nevoie sa imprumut costumul Gabriellei ca sa ma asez intr-o situatie similara.
Lumea nu sta pe loc. Lumea se schimba. Evolueaza in sensul de mers inspre dezvoltare sau doar se schimba. Candva se oficiau nuntile la 14 ani. Curtezane si femei valoroase pentru magazia lor nesecata de placeri carnale au existat dintotdeauna. Barbati care impart palme la fundul fetelor tot dintotdeauna au existat.
Ce poate se descopera acum, e complementaritatea varstelor. Sa fii barbat singur la 50 de ani. Ba nu. Sa fii barbat liber si in cautare de partenera la 50 de ani nu mai e un lucru frapant, ba chiar obisnuit. Desigur, dezlegare in Taina Cununiei nu o au decat vaduvii si vaduvele. Dar dintre doua pacate, cred ca si un preot l-ar alege pe cel mai mic. Dupa Vechiul Testament a urmat Noul Testament. Si dupa Noul Testament poate o sa urmeze… Modernul Testament.
Nu, nu consider ca e nenatural. Pentru ca legile naturii doar ea le cunoaste si vin si se schimba o data cu noi. Legea naturii nu e cea a stramosilor. Si nici cea a nepotilor. Legea naturii e cea care e in jurul nostru. Care traieste si creste o data cu noi.
Nu pledez pentru relatiile cu mari diferente de varsta. Desi nu sunt un concept nou. Acum doar mediatizate. Si puse la zid. Din lipsa de ocupatie, rautate, invidie si alte radacini. Pana la urma e vorba de un echilibru si chiar mai mult, o armonie dintre doi oameni.
Conceptia mea incepe sa-mi gaseasca baze reale. Spre exemplu studii potrivit carora copiii care au tata mai bogat in varsta, sunt mult mai sanatosi. Explicatia? Sunt mult mai bine ingrijiti! Si, de fapt, aici e esenta unei astfel de relatii. Cu cat acord mai mult timp si atentie acestui subiect, cu atat incep sa cred mai mult. Combinatia dintre un corp tanar de femeie, o minte tanara si intelepciunea unui barbat luat deja la tranta de mai toate griji si problemele vietii poate avea un rezultat mult mai bun decat dintre oricare doi tineri. Cu atat mai mult daca arunc un ochi peste cuplurile care s-au format in jurul meu in ultima perioada. Sunt tot cate doi omuleti porniti in excursie prin spatiu, fara nici un punct de orientare.
Iar greselile apar de partea fiecaruia. Apoi reprosurile, nemultumirile, certurile si se termina cu-n… ia mai du-te tu… de unde ai venit. Eu cred ca pe noi, astia mai mici, nu are cine ne invata ce inseamna casatoria. De fapt, o relatie pur si simplu bazata pe respect, incredere si sprijin. Cel putin nu in democratia asta haotica in care toti avem drepturi si niciun fel de obligatii.
Dintre un flacau care s-a suparat la prima piedica, s-a dus in club si si-a regasit starea de bine cu alta si un barbat cu capul pe umeri care ma invata sa ma ridic de jos… ghiciti ce-as alege?!
Poate din cauza tatalui meu, dar n-o sa gandesc niciodata altfel decat ca barbatul e capul familiei. In sensul de stalp, de baza, de putere. Poate chiar de intelepciune.
Sunt avantaje si dezavantaje si de o parte si de cealalta. Niciuna dintre cele doua situatii nu poate fi considerata reteta de succes. E totul in functie de directia drumului prin viata, de bataile inimii, de ascutimea mintii… Si deci de alegerile pe care le faci.
P.S. Nu va luati ca scrie la mine in horoscop ca am aplecare pentru tipii care aduc cat mai mult la suta cu tata, domnul din film face parte din categoria cealalta, carora li s-a urat cu binele. Da, bineinteles ca am si categorii… Despre asta alta data!
Despre asta alta data! Soare, soare… vrem ostasi!
5 Mai 2008Toti vrem ceva. Minimul e atentia. Si e bine stiut ca dupa ea… poate nu furtuna se dezlantuie, dar gandurile aplecate nasc povesti intregi. Prefer sa nu mai recunosc si frumusetea lor. Sunt de fapt geloasa.
Despicand de fiecare increngatura fiorul care bate toaca-n muschi si zbarnaie cu nervii, am ramas impartita in doua. In infranare, a se vedea o resemnare clocita, o Miorita in fata mortii. Si in tot mai rara indarjire. Infranata la randul ei de rationamentul neapartinerii. De libertatea atat de musai pe care trebuie in primul rand s-o ingadui ca sa ti se ingaduie. Iar balanta dintre ele nu e deloc echilibrata. Sa-ti iei coada intre picioare si sa pleci. Cum spunea mai ieri un cavaler in drum spre baricade (false), sa te inchizi in tipologia femeii frustrate si sa strigi ca nebunele fara de minti pe strada: macar uraste-ma, daca nu ma poti iubi. Asa stiu c-am insemnat ceva pentru tine… Da, e patetic sa fii spectator. Dar cand esti actor, esti una cu personajul. Plangeti si radeti, oameni buni! Astazi e spectacol! Comedia iubirilor mele netraite…
Da, cam intr-atat de penibil.
Stau cu algocalminul in mana, ceaiul se raceste mai mult decat i-am cerut, gradele mi se zbat in tample. Iar eu sunt geloasa.
Si au trecut si vremurile cand imi zambeai ca la dovada de dragoste…
Dar de fapt nu despre asta vroiam sa-ti vorbesc. Sunt bucuroasa! Sunt bucuroasa! Of, magicianule! Nu-ti mai spun nimic acum.
Bang! Bang! Trolocdanggg… Sesiunea numarul… ultima sesiune? Iuhuuuu! Imi pune pielea pe bat. Ce mai inceput! Ce mai examen! Ma asteapta peste cateva ore…
P.S. Dar mie tot de dragoste imi arde. Hi! hi!
Toate-s vechi, si noua toate…
3 Mai 2008Unde-am fost? Ce zari straine si haine m-au purtat departe? De mine, de tine… La pieptul carei forme s-au ascuns toti fluturii si buburuzele care-mi cutreierau sub piele? Mi-am iesit din mana, cuvintele ma ghiontesc in forma lor bruta.
Am calcat stramb, linia parea sa fie suficient de lata pentru talpa mea destul de incercata. Ar fi trebuit sa fie simplu sa pasesc. A fost ea, noi, tu, el… Atentia mea s-a imbatat cu cercuri de culoare. Si micile ocolisuri s-au transformat in pauza lungi. Si din fiori de vise a mai ramas sudoarea unei temperaturi razbunatoare. Sau am ramas cu urma unui imbold de protest, stare care incepuse sa-mi fie tot mai familiara. A fost doar un timp, am tras perdeaua grea si tesuta des peste ferestre, mi-am facut de cap in sinea mea. Am cautat orizonturi si obiceiuri vechi. Maini care se spala una pe alta. Sunt timpi plini care mor. Ii lasi sa faca ce vor cu tine, apoi ii pui deoparte. Si mor, nu sunt de sine statatori. Dar aranjarea cuvintelor isi are destinul sau prin timpul meu de azi, de maine. Iar nu intelegi nimic.
Asteapta. Exersez. Vor mai fi cateva falseturi… cateva impiedicari.
As fi vrut sa ma intreb daca sunt aici pentru mine. Sau pentru tine. As fi vrut sa ma intreb daca proiectia ta intrepatrunsa cu mine conteaza atat de mult. Pentru ca esti insula mea nescufundabila, esti acolo… Esti aici! Te gasesc si desi mi-ar placea sa ma si regasesc, mi-ajunge ca ma cauti… Drogul tau de fantezie nu-l pot refuza. Tu il dai gratis. Si ca uneori intrezaresc cate o sclipire ce imi atzatza speranta ca doar mie mi-l intinzi… Nu, nu te pot refuza. Cand imi dai atata voie sa mi te imaginez cum vreau eu, ba chiar indragostit… Evident, de mine. Cum as putea sa nu ma multumesc ca sunt oarba si nu te pot vedea? Imi adulmeci toate simturile, si orice sacrificiu as face, tot n-ar fi prea mare… Pe dupa pleoapele inchise te vad si te simt iubindu-ne cel putin tot de-atatea ori cat iti imaginezi si tu…
Adio, deci, pe curand!
Libertate in acvariu
3 Aprilie 2008Uite-ma! Nu, nu sunt pe afara. M-am lasat in inauntru. Intr-una din camasile universului. Meu, personal. Intr-una din camasile inconjuratoare. Oare nici eu nu stiu nimic altceva decat pe mine? Dar poate ca perspectiva trebuie rasturnata. Dar poate ca… poate nu sunt numai eu, nu sunt numai eu cu mine, nu sunt numai eu cu dragostea mea, nu sunt numai eu cu tine, nu suntem numai noi, nu sunteti doar voi. Poate nu sunt doar ochi si minti puse in circulatie. Si da, mi-ar placea. Sa mai fac un pas in scufundare. Sa mai invart odata roata, sa-mi fortez inca o data norocul, viata, destinul, puterile, credinta. Sirul de alegeri se mai imbogateste cu una. La coada, te rog.
Putea-vei tu sa schimbi sensul mersului?
E dezolant sa te faci mare. E descumpanitor sa cunosti mai mult decat poti cuprinde. E izbitor sa te afli femeie si sa descoperi barbatul. Si e atat de placut sa fii doar copil. Sa nu iti izbesti pieptul de intelepciune. E mandru sa spui c-ai facut doi doi. Ca mai esti sub linie…
O iau de la capat. Alt capat. Un capat mai mare. Cu linii mai ferme. Cu clasamente si liste, cu importanti si neimportante. Dar, dragul meu blog, cu oamenii tai ce mi i-ai lipit de suflet cu amintiri si emotionante interactionari, n-o sa-ti dau drumul la mana…
S-au intamplat atatea.
Domnule profesor, va adunati in ceruri parca sa vegheati asupra mea…
Am sa fac o lista noua cu voi toti. Cei a carora disparitie m-a descumpanit.
Tata a dat startul
Mama lui Vlad
Mama Cameliei
Mama Anei-Maria
Sotul doamnei bibliotecare
Socrul domnului profesor de biologie
Unchiul Gheorghe
Gica Petrescu
Heather Ledge
George Pruteanu
Sabin Balasa
Si sigur e sparta pe alocuri. Sigur, cu rusine, am uitat pe multi. Uitarea fiind oroarea suprema. O sa completez cum am invatat in liceu. Si voi toti cei din inima si din gandurile mele.
George Pruteanu, nesuferitule! Cu emisiunea ta plina de vorbe, cu tot. Nu te-am suportat cea mai mare parte din viata mea. Pana m-am imbracat in verde. Pana am intarziat la curs. Cu fascinatia ta pentru calculator, cu tot!
Anul intai la jurnalism, cursul de Multimedia. Tipurile de imagine. Doua semestre, doua examene. Cu inima chircita de spaima in fundul pieptului. Cel mai greu examen. Si cel mai frumos!
Mii de intrebari daca i-ai fi pus, ti-ar fi raspuns la toate-n parte. Fara trimiteri la dictionare, carti, tratate. Erau bine indosariate in el toate. Si atat de incantat sa ne poate creste, sa ne poata educa, indruma, rabda. Domnule profesor, cum e corect?
Tiranul pe care mi l-am inchipuit atata vreme s-a topit in ochii mei in fiecare miercuri de la 2 la 4. Stane de piatra neclintite si lase in chicoteli il urmaream desenand cu creta pe tabla. Un profesor din mana celor pe care sunt atat de mandra ca i-am avut!
Eram pe randul din stanga, pe la mijloc, cuminte ca un boboc. Dumneata ce functie ai? Inmarmurita ca mi s-a adresat, furioasa si frustrata ca nu ii inteleg intrebarea si nu sunt in stare de raspuns. Sunteti imbracata in verde militaresc si ma intrebam… Ah!! De boboc! Boboc, soldatel in facultate.
Un adevarat domn! Care-si consuma pauza socializand galant cu ucenicii lui nepriceputi. Se amesteca printre noi cu atata drag.
La fix, inchidea mereu usa. Primului intarziat ii facea semn sa intre mai repede, pentru al doilea avea semn de mustrare aratand spre ceas, al treilea era dojenit verbal, cu al patrulea negocia daca mai poate intra sau nu la curs, iar la al cincilea se rastea de-a dreptul si-l scotea imediat pe unde a intrat. O sala de vreo 200 de speriosi, inlemniti de atata autoritate. Ma pufneste rasul si acum. Cum ne-a pufnit pe toti cand a inceput sa rada parinteste si sa-i ironizeze pe cei luati in colimator din pricina intarzierii. A fost cea mai profunda dovada de autoritate netiranica pe care am trait-o!
Fotografii pe care ni le facea in timpul examenului
Site-ul lui, cel mai incalcit din lume, probabil! Dar era atat de mandru ca e realizat de el in totalitate!! www.pruteanu.ro si-a lui ultima vorba de intampinare: „Scrutati-va menirile fiintii: nu-s oamenii facuti sa fie fiare, ci pelerni ai binelui si-ai mintii”, Dante. Pe veci poate vor ramane numele a sute de studenti, si-al meu cu nota pusa-n frunte, ca omuleti pe care a incercat sa-i slefuiasca…
Domnule profesor, ai fost om mare! Dumnezeu sa te aiba in grija…
Si-apoi Sabin Balasa. Cu tabloul lui, preferatul meu. Tot boboc fiind l-am cunoscut. De liceu de data asta. Cand, luata de mana, mai-mare sora m-a purtat in Sala Pasilor Pierduti. Idee preluata ulterior si de mine, am ramas pironita in fata peretelui minute bune incercand sa patrund intelesul pestelui din acvariu uitat undeva pe-o stanca, langa imensul ocean.
Domnule pictor, langa mai marii oameni sa te asezi si Dumnezeu sa te aiba si pe dumneata in grija.
Oameni care sunt. Si apoi nu mai sunt. Oameni. Iti ramane in urma ce-ai facut doar, ce-ai spus, cat ai iubit… Ramai in amintire un timp sau poate doi. Dispari in istoria timpului.
Dupa atatea tristeti cu doua minusuri, ma grabesc eu repede sa ma asez in forma a doua plusuri. Am descoperit taina Parisului. Si m-am aniversat la doidoi. Sa traiesc! Sa-mi cercetez fiinta si sa-mi aflu rostul… Sa fiu vrednica!
Tort si dulciuri pentru toti musafirii!