Libertate in acvariu
3 aprilie 2008Uite-ma! Nu, nu sunt pe afara. M-am lasat in inauntru. Intr-una din camasile universului. Meu, personal. Intr-una din camasile inconjuratoare. Oare nici eu nu stiu nimic altceva decat pe mine? Dar poate ca perspectiva trebuie rasturnata. Dar poate ca… poate nu sunt numai eu, nu sunt numai eu cu mine, nu sunt numai eu cu dragostea mea, nu sunt numai eu cu tine, nu suntem numai noi, nu sunteti doar voi. Poate nu sunt doar ochi si minti puse in circulatie. Si da, mi-ar placea. Sa mai fac un pas in scufundare . Sa mai invart odata roata, sa-mi fortez inca o data norocul, viata, destinul, puterile, credinta. Sirul de alegeri se mai imbogateste cu una. La coada, te rog.
Putea-vei tu sa schimbi sensul mersului?
E dezolant sa te faci mare. E descumpanitor sa cunosti mai mult decat poti cuprinde. E izbitor sa te afli femeie si sa descoperi barbatul. Si e atat de placut sa fii doar copil. Sa nu iti izbesti pieptul de intelepciune. E mandru sa spui c-ai facut doi doi. Ca mai esti sub linie…
O iau de la capat. Alt capat. Un capat mai mare. Cu linii mai ferme. Cu clasamente si liste, cu importanti si neimportante. Dar, dragul meu blog, cu oamenii tai ce mi i-ai lipit de suflet cu amintiri si emotionante interactionari, n-o sa-ti dau drumul la mana…
S-au intamplat atatea.
Domnule profesor, va adunati in ceruri parca sa vegheati asupra mea…
Am sa fac o lista noua cu voi toti. Cei a carora disparitie m-a descumpanit.
Tata a dat startul
Mama lui Vlad
Mama Cameliei
Mama Anei-Maria
Sotul doamnei bibliotecare
Socrul domnului profesor de biologie
Unchiul Gheorghe
Heather Ledge
George Pruteanu
Sabin Balasa
Si sigur e sparta pe alocuri. Sigur, cu rusine, am uitat pe multi. Uitarea fiind oroarea suprema. O sa completez cum am invatat in liceu. Si voi toti cei din inima si din gandurile mele.
George Pruteanu, nesuferitule! Cu emisiunea ta plina de vorbe, cu tot. Nu te-am suportat cea mai mare parte din viata mea. Pana m-am imbracat in verde. Pana am intarziat la curs. Cu fascinatia ta pentru calculator, cu tot!
Anul intai la jurnalism, cursul de Multimedia. Tipurile de imagine. Doua semestre, doua examene. Cu inima chircita de spaima in fundul pieptului. Cel mai greu examen. Si cel mai frumos!
Mii de intrebari daca i-ai fi pus, ti-ar fi raspuns la toate-n parte. Fara trimiteri la dictionare, carti, tratate. Erau bine indosariate in el toate. Si atat de incantat sa ne poate creste, sa ne poata educa, indruma, rabda. Domnule profesor, cum e corect?
Tiranul pe care mi l-am inchipuit atata vreme s-a topit in ochii mei in fiecare miercuri de la 2 la 4. Stane de piatra neclintite si lase in chicoteli il urmaream desenand cu creta pe tabla. Un profesor din mana celor pe care sunt atat de mandra ca i-am avut!
Eram pe randul din stanga, pe la mijloc, cuminte ca un boboc. Dumneata ce functie ai? Inmarmurita ca mi s-a adresat, furioasa si frustrata ca nu ii inteleg intrebarea si nu sunt in stare de raspuns. Sunteti imbracata in verde militaresc si ma intrebam… Ah!! De boboc! Boboc, soldatel in facultate.
Un adevarat domn! Care-si consuma pauza socializand galant cu ucenicii lui nepriceputi. Se amesteca printre noi cu atata drag.
La fix, inchidea mereu usa. Primului intarziat ii facea semn sa intre mai repede, pentru al doilea avea semn de mustrare aratand spre ceas, al treilea era dojenit verbal, cu al patrulea negocia daca mai poate intra sau nu la curs, iar la al cincilea se rastea de-a dreptul si-l scotea imediat pe unde a intrat. O sala de vreo 200 de speriosi, inlemniti de atata autoritate. Ma pufneste rasul si acum. Cum ne-a pufnit pe toti cand a inceput sa rada parinteste si sa-i ironizeze pe cei luati in colimator din pricina intarzierii. A fost cea mai profunda dovada de autoritate netiranica pe care am trait-o!
Fotografii pe care ni le facea in timpul examenului
Site-ul lui, cel mai incalcit din lume, probabil! Dar era atat de mandru ca e realizat de el in totalitate!! www.pruteanu.ro si-a lui ultima vorba de intampinare : „Scrutati-va menirile fiintii: nu-s oamenii facuti sa fie fiare, ci pelerni ai binelui si-ai mintii”, Dante. Pe veci poate vor ramane numele a sute de studenti, si-al meu cu nota pusa-n frunte, ca omuleti pe care a incercat sa-i slefuiasca…
Domnule profesor, ai fost om mare! Dumnezeu sa te aiba in grija…
Si-apoi Sabin Balasa. Cu tabloul lui, preferatul meu. Tot boboc fiind l-am cunoscut. De liceu de data asta. Cand, luata de mana, mai-mare sora m-a purtat in Sala Pasilor Pierduti. Idee preluata ulterior si de mine, am ramas pironita in fata peretelui minute bune incercand sa patrund intelesul pestelui din acvariu uitat undeva pe-o stanca, langa imensul ocean.
Domnule pictor, langa mai marii oameni sa te asezi si Dumnezeu sa te aiba si pe dumneata in grija.
Oameni care sunt. Si apoi nu mai sunt. Oameni. Iti ramane in urma ce-ai facut doar, ce-ai spus, cat ai iubit… Ramai in amintire un timp sau poate doi. Dispari in istoria timpului.
Dupa atatea tristeti cu doua minusuri, ma grabesc eu repede sa ma asez in forma a doua plusuri. Am descoperit taina Parisului. Si m-am aniversat la doidoi. Sa traiesc! Sa-mi cercetez fiinta si sa-mi aflu rostul… Sa fiu vrednica!
Tort si dulciuri pentru toti musafirii!
